luni, 8 noiembrie 2010

Confesiune


Pe-al tau umar imi rezem amarul din nou,

Da! umarul pe care am plans si odinioara.

Rabdatoare, ma astepti in acelasi colt de birou,

Intre-o ceasca de cafea si-o coaja de portocala.


“O iubesc si mi-e dor de ea”,

Ma confesez tie,

“Am avut-o, insa n-o mai pot avea,

Coala alba de hartie…”


“Ochii-i iubitori, de lumina plini, de bucurie,

Si obrajii-i mirosinzi a copil, a inocenta…

La un loc, ai mei au fost… dar ai mei o sa mai fie?,

Coala alba de hartie…”


Acum scriu zbierand cat ma tin plamanii,

Doar-doar auzi-ma-va, sperand…

Auzi-ma-vor toti surzii si pricepe-vor nebunii:

“Imi lipsesti mai mult ca orice pe-acest Pamant!”

duminică, 7 noiembrie 2010

Nimanui nu ii pasa.


Tipi cat te tin plamanii,
Urli a necazuri si durere, dar parca-i in zadar.
Tu esti doar un pion,iar ei iti sunt stapanii,
Esti impins sa iei parte la un joc amar…murdar.

Sperantele-ti sunt tarate prin noroi si mucegai,
Ai ochii plini de lacrimi si de sange,
Adesea te intrebi pentru ce oare mai stai,
Stiind ca nu ii vei putea infrange.

Ai ales…ai ramas…
In socoteala lor ramai tot o alta cifra.
Nu ai nume. Nu ai suflet. Nu ai glas.
Acum esti, acum nu… in doar o clipa.

joi, 2 septembrie 2010

Batranetea incepe ca toamna...


Am tras aer in piept, m-am uitat inapoi si am pasit timid, plin de regrete, de pe nisipul fierbinte in balta tulbure, 'cufundata-n depresia lui septembrie. Ai venit! Ma intampini cu stropi reci de ploaie, nori grei, apasatori...o toamna cu gust amarui, de cafea rece. Daca e sa ma intrebi pe mine, as spune ca jazz-ul a fost inventat intr-o zi de miercuri a lui septembrie.
Dar astazi e joi, doar a doua zi pe care toamna o va petrece de cealalta parte a geamului meu. Dar ma voi conforma, voi incerca sa ma obisnuiesc cu aceasta prezenta morbida, dar atat de frumoasa din perspectiva cromaticii. Cat de curand, voi deschide geamul si ii voi permite sa intre si-n casa mea. Dar nu acum! Vreau sa ma amagesc cu gandul ca vara nu a plecat definitiv, iar august cel calduros il va mai inlocui pentru macar o zi sau doua pe septembrie; ca griul uracios al strazilor se va mai transforma inca o data sub razele soarelui intr-un auriu, precum cel al nisipului intr-o zi de plaja.
Pana atunci, imi inec depresia intr-un pahar de must, in fata geamului, cu privirea ratacita intr-un amestec de culori ireal. Totusi, oftez...


"Bătrâneţea incepe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii şi doruri vagi." (Octavian Paler)



joi, 26 august 2010

Iti marturisesc in al 12-lea ceas...





Inchid ochii. Instantaneu, chipul tau imi tranziteaza mintea. Ridic mainile de pe tastatura, le intind hotarat, gentil totodata, pentru a-ti simti din nou obrajii arzanzi. Degetele-mi sa-ti pieptene parul, iar urechea ta sa astepte o soapta... o soapta care sa te strabata pana in moalele calcaielor.



Infantil, pueril, dar atat de drag mie, ma saruti pe frunte, iar printr-un gest al unei mame protectoare, ma cobori catre pieptul tau: o inima ce bate zgomotos imi racordeaza auzul in linistea cu ecou a unei camere cu cinci pereti. Al cincilea perete esti tu, pentru ca tu mi-ai oferit priza de la care m-am alimentat ori de cate ori aveam bateriile descarcate; pentru ca tu mi-ai oferit spatiul si posibilitatea de a-mi agata tablouri ce surprind povestile vietii mele, pe care le-ai imbratisat cu drag la acel moment. Nu as fi vrut sa te varuiesc dupa bunul meu plac, ti-am lasat culoarea intacta… un verde crud, mereu proaspat, ce se potrivea de minune cu rosul pasional al gesturilor tale.
Si fix acest al cincilea perete avea o fereastra, o fereastra prin care soarele a patruns nestingherit de atatea ori…dar a si plouat, a tunat, a fulgerat. Insa, mi-ar fi placut ca tu sa fi vazut acelasi cer instelat, sub care, inconstient, m-am pierdut adesea… dar tu ai preferat sa-mi transformi stelele intr-un praf inecasios si sa-mi schimonosesti Luceafarul. M-au durut stelele calcate de tine in picioare, dar traiam cu ideea ca mai am un soare de rezerva. Dar ziua nu a mai venit, iar Soarele meu n-a mai rasarit. Nu i-ai mai dat tu voie!
Am ramas in acea noapte orbitor de intunecata, in care singurul meu refugiu e sa ma invart haotic, ca-ntr-un labirint, printre butoanele tastaturii, scriind.

miercuri, 25 august 2010

Poeziile lu' Panfil

Adulter

Frumos răsărit...
A inimii putrezită scoarţă o înmoi,
Ca si după furtună venit...
Ca după furtună, nori sângerii şi ploi.

O secundă,nimic mai mult...
Ale ţărmului dezgolite riduri se preling
În valurile tremurânde...nepunticioase- în absurd.
Adulter, neputinţă, obsesie sau nesting?!

Puteam pe veci stelele să le-nhămăm...
Şi Marte topindu-se uşor in neştire...
Ne-a mai rămas doar sa pictăm
O frântură de iubire.


Înapoi

Mirosul asfaltului după ploaie, banca şubredă de la bloc,
Aceleaşi alei gri pe care astăzi mă întorc...
Acelaşi teren, aceeaşi poartă la care jucam miuţa,
Aceleaşi scrânciope timide, pe care ne dădeam huţa…
Locul unde mi-am rupt mâna, aceeaşi scară păcătoasă,
Acelaşi geam de la care mă striga mama la masă…
Acelaşi zid scorojit după care-am tras prima ţigară,
Însă nu şi inocenţa ce-am simţit odinioară.
Respir cu poftă, trăgând în piept un aer atât de cunoscut,
Şi totuşi mă sufoc între toţi aceşti coloşi de lut.



Înger de ocazie

Stinge lumina să te pot auzi mai bine,
Închide uşa să mă pot uita la tine!
Mi se-nnegresc buzele de-atâta pasiune,
Lasă-mă să te iubesc cu gândurile-mi nebune!
Te ridic de jos, trăgându-te către pieptul meu,
Te ascult cum respiri sacadant de greu…
Scoţi cuvinte din gură printre randurile de vomă,
Dacă te-mbătam mai tare poate că intrai în comă.
Stai în fotoliul rece să te-ncălzeşti puţin!
Ai ochii daţi peste cap, tulburi de-atât venin.
Degetele-ţi albe, unghiile movulii,
Stiu că ţii la mine, doar că tu nu ştii.
Nu te-am luat în serios, dar nici în glumă nu te-am luat,
Te-am luat din fotoliu şi te-am dus direct in pat.
Dă-mi voie să mă prezint, îngerul tău păzitor,
Înveşmântat cu pielea unui simplu muritor.


Neputincios

Pleoapele-mi alunecă sub strigăt de vioară,
Dinţii-mi încleştaţi de ura bolnăvicioasă,
O ură primitivă într-o inimă hidoasă,
Sub praful discordiei zbătându-se…murdară.

Filmul vieţii mele rulează sacadat,
Întrerupt de pauzele subconştientului meu.
Privind în urma secvenţe, mi se pare tot mai greu
Să-mi dau seama, totuşi, de ce-am plecat.

Aş vrea să fi urmărit cum ţi se agravează boala,
Să te fi privit cu ochii-mi reci, nepăsători,
Conştient că nu vom fi biruitori…
Acum, dă-mi un burete ca să-mi şterg greşeala.

Timpul mi s-a oprit sub o pală de vânt,
Aripi îngheţate zgârie cerul plumburiu,
Vocea să ţi-o sărut…dar e prea târziu.
Am mâini neputincioase şi, totuşi, mă frământ.


Noi

Te urmăresc cum îmi arunci priviri peste umăr,
Beau o cafea într-o ceaşcă albă şi tot număr…
Una,două,trei…cinci priviri!,
Înmulţite cu doi: zece ochi aglomeraţi de amintiri.

Oricine ai fi, orice nume ai purta,
În hohote de râs ne-am înveli la o cafea.
Cu tine orele-ar părea minute, minutele secunde…
Te-ai juca prin părul meu cu mâinile-ţi plăpânde?

Mi-ai povesti despre-a ta prietenă, despre noul ei iubit,
Despre Ana, despre Dana, despre ce aţi mai bârfit.
Eu te-aş privi, aş zâmbi din când în când,
Aş părea interesat, vrând-nevrând…

“Ai auzit de iubita lui Mihai?”,te-aş întrerupe dintr-o dată…
Iar tu,cu gura întredeschisă, ai tăcea îngrijorată…
Si-ntr-una râsete, bârfe şi taclale
Până ce buzele mele se suprapun cu ale tale.

Şi ne-am cupla, ne-am despărţi, ne-am împăca şi ne-am iubi
Timp de şase luni, în fiecare zi.

Dar acum îmi beau cafeaua caldă şi tot număr,
Câte priviri reci îmi mai arunci peste umăr.


Parodia alcoolului

Mă-ntorc acasă pe cel puţin şapte cărări,
Trecând în mod repetat prin atâtea stări.
Cu Bacchus la braţ defilăm pe lângă şanţ,
Îmbibaţi în veselie, dar fără nici măcar un şfanţ.

Cu capu-n jos, privirea ridicată şi totuşi tulburată,
Joc în propriul film în care-am mai fost actor odată.
Încerc să mai fac un pas, dar picioarele nu mai răspund
Auzind acelaşi glas, care striga : “Până la fund !”

La orizont se-ntrevăd două ajutoare: un stâlp şi-un gard
Însă nu mă ambalez : Mai jos de pământ unde să cad ?!
Înaintand în zig-zag, tot mai tulbure pare zarea.
“Băi, de ce pula mea n-aţi inventat teleportarea?”

În balta codrilor albastră zace bolta-nstelată,
Parc-aş fi un eminescu dup-un kil’ de afinată.
Un eminescu care face slalom printr-atâtea sticle,
Cu sifilis în dar de la Veronica Micle.


Punct.

Aceşti patru pereţi se-nchid pe zi ce trece.
Aerul greu, aerul rece...
De ce nu am făcut ce era de făcut?
Ai rămas în tăcere, tu, chip de lut.

Ca un copilaş ce-nvaţă să meargă,
O iau de la capăt, cînd lumea nu mi-e-ntreagă.
Şi-aştern cuvinte grele din litere amare,
Totul în umbra amintirii tale.


raiul păcătoşilor

gustă cu poftă din fructul interzis,
descătuşează-te de regulile de demult,
încearcă tot ce nu-i permis
şi-apoi ia-o de la-nceput!
râde-i diavolului în faţă când îţi dă târcoale,
întrebându-l atâta poţi?,
cu toţii vom ieşi din balamale,
şi când spun cu toţii, mă gândesc la toţi.
vom deveni mai buni în iadul zugrăvit din beton,
vom deveni mai păcătoşi în raiul cotidian,
vom dansa nebuneşte în paşi de şotron,
nebuneşte ca într-un film indian.
inspiră adânc culoarea superficialităţii,
cântă o odă închinată coloşilor,
într-un circ haotic al realităţii,
aici, in capul tău, in raiul păcătoşilor!

joi, 29 iulie 2010

Finalul unei povesti de foarte scurt metraj.


La un interval de cinci minute, duc incheietura mainii stangi la nas si inchid ochii: un gest de care ma voi dezobisnui de maine, pentru ca mirosul parfumului tau va disparea de pe cureaua ceasului meu. De maine, parfumul tau va fi inlocuit de un miros inodor (paradox!), un miros de piele care nu-mi va aminti decat de ceasornicaria de pe pietonala.

Fac o pauza din scris, pentru a mai inspira o farama din amintirea ta.

Am revenit. Parfumul tau dispare, cu fiecare clipa pe care o acord incercand sa mi te invii prin intermediul simtului oflactiv. La fel si tu din memoria mea. Vei disparea. E firesc. Peste o saptamana imi voi aduce aminte de tine putin confuz, dand din umeri in semn de "am pierdut ceva?!". Cand te voi vedea, voi zambi. Cand te voi saluta, nu voi clipi. Iar cand voi trece pe langa tine, nu ma va mai interesa daca intorci capul dupa mine. E firesc.

Acesta e doar un alt final, al unei alte povesti (fictive) de foarte scurt metraj. Atat inceputul, cat si continutul le las la libera ta imaginatie.

luni, 19 iulie 2010

Faithless


Gata. Incepem.
Weekend-ul asta am tras o fuga pana in Bucuresti, oras pe care nu-l mai vazusem de vreo 12 ani (pe vremea aceea metro-ul functiona cu fise, daca-mi aduc bine aminte). Nu, nu am fost sa ma inscriu la vreo facultate, asta s-a intamplat la Cluj. Am ajuns in Capitala, cu ocazia Ciuc Summer Fest. Nu sunt un adept al festivalurilor, dar anul asta au poposit in tarisoara noastra cei de la Faithless. Recunosc, este primul concert al unei formatii straine de renume, la care am fost.
Nu mai are rost sa-ti povestesc despre patania mea cu biletul, cred ca te-as plictisi.
Am ajuns! A ajuns si el. La vazul unei siluete subtiri, pe care atarna greoi un sacou negru, multimea a exultat. Da, era el! Cel pe care l-au asteptat fanii sa revina inca din 2008. Maxi Jazz era din nou in Romania.
Cu doi ani in plus la cariera muzicala (totusi, nesemnificativ, as spune eu) si cu un album nou, Maxi&co au dat de la bun inceput semnalul unei seri halucinante. Si cum altfel ar fi putut fi?! Cu o popularitate, desigur, inferioara celei a live-urilor lu' Salam, melodii precum God Is A DJ, Insomnia, Mass Destruction, Not Going Home, sau We Come One au tinut Zone Arena in priza timp de aproape doua ore. Fiecare mana ridicata, fiecare bataie din palme, sau fiecare strigat semiorgasmic erau absorbite de maestrul Maxi, incarcandu-l de energie (cred ca te simti intr-adevar ca un zeu, vazand atata amar de lume, care te aclama, care striga la unison cuvintele pe care le rostesti la un banal microfon). Se citea pe chipul lui de 53 de ani bucuria de a interpreta.
"This tune is called We Come One. Everytime you hear we say "we come", I want you to say "one" at the top of your voice and throw one finger in the air." Asa au incheiat Faithless seara.
P.S. Daca, prin absurd, asistam la concertul unei pitzipoance ce isi scrie (cica) numele de scena cu doi "n", se crede "hot" si isi pierde glasul in "ten minutes", degetul pe care i l-as fi aratat ar fi fost probabil altul.


luni, 14 iunie 2010

Prin Vatra Dornei



Nu reusesc sa ma las de fumat pentru ca nu vreau (paradoxal,nu?), drept pentru care scot din buzunarul stang pachetul de tigari. Il scutur (un gest-reflex, ca sa ma asigur ca mai am tigari), dupa care o aleg tocmai pe ea. Trag primul fum pentru a-mi face curaj si pasesc in ploaie. Instictiv, primul contact cu picaturile imi amintesc de tine. Da, de tine! Dar nu despre tine vreau sa vorbesc. Tu nu ai avea loc langa mine, in ploaie. Tu ai prefera sa chemi un taxi. Eu, insa, nu.
Drumul meu parea, la inceput, ca duce catre nicaieri... in fata mea, printre siroaiele de apa, se iveau vreo doua-trei buldozere. Plictisite, dupa o zi de lucru in care nu si-au facut treaba (din nou paradoxal,nu?), gramezile de fier pareau ultimul retus in procesul de creare a unei imagini dezolante. Pavelele proaspat inghesuite contrastau cu eternul drum in lucru si cu ruinele unui cazinou, peste care niste distinsi s-au gandit sa puna un cearsaf. Alarmele zbierau si ele in gura mare din cauza furtunii. Sau poate de ciuda, ca pana si hotii au plecat din orasul asta bun de nimic. De ce n-ar fi plecat? O mai fi ramas ceva de furat in urma jmekerilor?
Odata ajuns in fata blocului, imi iau ramas bun de la furtuna. Ea imi raspunde, in greata, cu un fulger.




Cele descrise mai sus sunt imaginare/ipotetice. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare. Traim in cea mai frumoasa statiune montana din Galaxie, cu cele mai bune drumuri, cu cel mai frumos cazinou si unde nu ploua niciodata.

Banchet





Sambata, 12 iunie, am avut ocazia de a-mi vedea aproape toti colegii de generatie (12 D-ul nu a luat parte la banchet). A fost o seara dansanta, asa cum spune prietenul meu Victor. Am ciocnit cu aproape toata sala un pahar de bautura, am primit urari de bine (ipocrite sau nu), m-am imprietenit cu unul din fotografi (Florin din Campulung) si am depanat amintiri cu cei mai apropiati dintre colegi.
P.S. Da, au fost si multe persoane pe care nu le-nghit, dar care nu au avut cum sa-mi strice seara banchetului.

miercuri, 9 iunie 2010

Un ARTIST pe nume Bublé


Cred ca vorbesc in numele mai multor persoane atunci cand spun ca m-am saturat de toate toapele cu aere de dive gen Lady Gaga, Rihanna, de catelul plouat autointitulat Pitbull, dar si de toate melodiile (ale lor si nu numai) infecte, din punctul meu de vedere, difuzate non-stop la posturile de radio, sau pe care se fataie/se rup distinsele prin cluburi.

Tocmai de aceea vreau sa vorbesc despre un ARTIST. Cu siguranta nu veti vedea nici o printesa, dand din sunci pe melodiile sale. Numele sau este Michael Bublé. Nu-ti voi prezenta datele sale biografice, pentru ca de asa ceva se ocupa wikipedia, de exemplu. Vreau doar sa-ti impartasesc gandurile mele fata de acest mare cantaret, pe care mi/ti/ni l-a oferit Canada.

In primul rand, cand spui Michael Bublé, spui eleganta. Si asta pentru ca eleganta este specifica unor timpuri cam cu vreo jumatate de secol in urma, din punct de vedere vestimentar cat si din punct de vedere muzical. Intr-un context modern, Bublé reinvie acele timpuri prin talentul sau, dar si prin bun gust. Talentul sau consta intr-o voce exceptionala, un timbru vocal unic, dar si o prezenta scenica cum rar intralnesti in prezent. Atunci cand intre el si public e o distanta de doar un microfon, Michael Bublé este precum un peste in apa. Transmite celor prezenti o energie, cum nu o face nimeni. Si, cu siguranta, femeile se gandesc la o seara petrecuta cu el, precum un puscarias la ziua eliberarii. Dar nu trebuie sa ma crezi pe cuvant. Trebuie doar sa dai play videoclipului.

marți, 8 iunie 2010

Maladie


Zac speriat pe gandurile-mi incetosate,
Lumina palpainda ma aduce inapoi,
Din timpuri negre la realitate.
Senzatii vechi...senzatii noi...

Soarele-mi apune intr-un verde bolnavicios,
Plangand spre a mea fereastra cu raze neputincioase.
Astazi timpul meu n-are decat miros:
A buze descompuse, a corbi si a oase.

Pleca-voi, imi promit,inaintea tuturor.
Zbateti-va intre chin si agonie!
Imi iau bilet dus catre lumea lor,
Lipsita de orice maladie.

duminică, 30 mai 2010

Game,set,MATCH!


Ceea ce la inceput parea un simplu joc de badminton, s-a transformat intr-un meci de tenis, ce e pe cale sa ia sfarsit. The ball is in your court. E mingea de game, set si MATCH. Timpul mi se dilata, in asteptarea serviciului tau. Inima-mi tresare de fiecare data cand bati tacticos mingea (un preludiu al loviturii tale decisive).
Iti pot citi pe chip, in gesturi, dorinta de a pune punct acestui meci. Insa, ma amagesc cu gandul ca nu vei lovi decisiv, doar de dragul jocului. Ca vom lungi acest meci intr-atat de mult, incat audienta se va ridica si va pleca inainte de final. Dar vezi tu, Panfile, orice joc, odata inceput, isi va gasi sfarsitul, chiar atunci cand lumea ti-e mai draga.
Am avut parte de multe mingi frumoase de-a lungul game-urilor, de-a lungul set-urilor, pe care le-am cladit, uneori impreuna, dar de cele mai multe ori unul impotriva celuilalt. Am solicitat fiecare dintre noi cate unul sau mai multe time out-uri (regulamentul a fost unul exclusiv al nostru) , pentru a ne racorda "rachetele"; time out-uri pe durata carora m-am gandit adesea daca ar fi bine sau nu sa abandonez. Dar, de fiecare data am decis sa merg mai departe, asa cum spuneam mai sus, de dragul jocului. In postura arbitrului ne-am pus fiecare, pe rand, pentru a sanctiona greselile celuilalt; greseli nefortate, in multe dintre cazuri... am lovit stramb, ai lovit si tu... am trimis mingea in alte terenuri, ai trimis-o si tu... Am luat amandoi parte la uratirea acestui meci.
Servesti (excelent). Ma intind cat pot de mult, pentru a trimite mingea inapoi in terenul tau (o noua sansa). Aceasta atinge file-ul. Dac-ar fi trecut in jumatatea ta de teren, te-ar fi prins pe contre-pied (picior gresit) si, astfel, as fi salvat o minge de match. Dar nu a fost asa. Mingea nu a trecut de partea cealalta a file-ului. Ai castigat? Se pare ca da. Totusi, how can someone win if winning means that someone loses? (un vers din melodia "The Scatman", interpretata de Scatman John).

Game, set si MATCH!

joi, 27 mai 2010

O zi...calduroasa


"Astazi va fi o zi frumoasa. Se anunta valori de pana la 32 de grade la umbra." Rad amar in coltul gurii la auzul acestei prognoze. Batucesc tigara la intervale regulate de unghia degetului mare, dupa care arunc o privire pe geamul de la bucatarie: oameni pasind agale (ba chiar timid), in armonie cu ritmul unei zile toride.
"Aaaa, tigara!" imi spun in gand. Uitasem complet de amica mea cu filtru, ramas fiind cu gandul la acea zi frumoasa pe care mi-o prevestea vocea grava de la radio (de pe masa mi te iau, mi te strang moale-n buze si mi te aprind cu o bricheta galbena cu piatra).

Singura conditie ca ziua mea sa fi fost una frumoasa era aceea ca, peste cinci minute, sa fi auzit trei batai in usa. Eu sa fi lasat tigara in scrumiera, sa fi pus ceva pe mine si, uitandu-ma pe vizor, sa fi remarcat o silueta familiara rezemata de balustrada. Te-as fi invitat inauntru, doar pentru a-ti vedea acel mers clatinat pe care il iubesc. Te-as fi prins de nas, dupa cum stii ca-mi place. (Sunt sigur ca) tu ai fi strambat din bot: "E asa frumos afara, ia si pune ceva pe tine sa iesim putin..."
Cele trei batai nu s-au mai auzit dinspre usa, tigara o am tot in mana si nu am prins pe nimeni de nas. Asadar, ziua mea a fost doar una calduroasa.

vineri, 21 mai 2010

E undeva in jurul orei 9...


De data asta am decis ca zorii zilei sa ma surprinda tolanit in niste asternuturi fara un miros deosebit. E undeva in jurul orei 9... Sunt la marginea patului, desi nu am dormit cu nimeni. Intorc capul la stanga, apoi la dreapta. Vreau neaparat sa spun cuiva "Buna dimineata!", dar nu am cui. Totusi e bine ca sunt singur, pentru ca nu vreau sa impartasesc cu oricine momentele intime ale acestei dimineti. Pe tine, insa, as fi vrut sa mi te am alaturi. Sunt obsedat de ideea prezentei tale atunci cand deschid usa balconului, spre a trage, in acelasi timp, adanc, in cele doua perechi de plamani aerul sarat de mare. Totul ne-ar fi amandurora pe plac astazi. Valurile te-ar fi incantat cu siguranta si pe tine, asa cum ma incanta pe mine. Astazi sunt mai lenese decat in mod normal. Sunetul marii seamana cu glasul unei femei de culoare ce canta intr-o bodega de doi lei, pardon!, doi dolari din State. Ne canta un blues, draga mea, pe care nu-l pot auzi decat eu. Un blues care se asorteaza nemaipomenit cu gustul rece-amarui al cafelei.

luni, 17 mai 2010

Campionatul de fotbal al claselor a XII-a - Liceul ION LUCA




Asadar, elevii claselor a XII-a au dat bice astazi traditionalului campionat de fotbal. Ziua a fost deschisa de clasele XII C si XII E. Dupa doua reprize a cate doua zeci de minute de joc, XII C-ul (C-ul vine de la "Chivu") a maturat pe gazonul sintetic de la Yanis cu fotbalistii din E, scor noua la trei (scor de polo).
Cel de-al doilea meci a avut ca protagoniste clasa bunului meu prieten Bogdan S., XII D, si XII H-ul lu' Roty. Ca un bun prieten ce sunt la randu-mi, "l-am incurajat" pe Bogdanel (ii spun asa ca e mic de statura) cu un pronostic taios: opt la unu pentru H. Am gresit cu putin, scorul final fiind de noua la unu (ce aproape am fost!).
Cireasa de pe tort (sau bomboana de pe coliva pentru altii) a venit odata cu meciul claselor XII A si XII F, cu subsemnatu' aparand spatiul dintre buturile ultimei mentionate. Fara a avea prea mult de munca (doar cateva suturi pe poarta), am decis sa-mi pastrez energia pentru injuraturile rostite printre dinti, dar si pentru momentele de bucurie provocate de golurile alor nostri (ambele goluri au fost inscrise de Pepo: primul in urma unei balbaieli in preajma careului advers, iar cel de-al doilea printr-o lovitura de cap bine plasata, dup-o centrare de jde metri a lui Mihai). Au marcat si cei din XII A, din penalty. Scor final 2-1 pentru F si, momentan, suntem lideri in Grupa a doua.

vineri, 14 mai 2010

De la copilul urat de mic, la batranul urat de stat.


Am vazut pe strada un copil (de vreo trei-patru ani) urat. Era doar cu maica-sa, care-l tinea de mana dreapta si, pe un ton grijuliu, il atentiona mai mereu: Gabitu, nu mai tari atata picioarele alea , mergi frumos! Si chiar daca ar fi mers frumos, Gabitu tot urat ar fi ramas. Maica-sa, pe de alta parte, o femeie undeva pe la trei zeci de ani, aranjata, gatita, frumoasa (oare Gabitu o fi semanand cu taica-su?).
Cred ca ai auzit si tu de n ori ideea conform careia copiii, urati de mici, ajung sa fie frumosi. Si viceversa.
Eu eram frumusel cand eram mic. Ce inseamna asta? Ca acum sunt urat? Poate, dar nu tot timpul. Am zile si zile; zile in care nu ma suport, in care urasc ideea de a petrece doua zeci si patru de ore cu mine insumi. Dar si zile in care nu am (aproape) nici o problema cu persoana mea, gandindu-ma ca voi mai avea de petrecut cu Panfil alte cateva zeci de ani (cum ar zice un credincios veritabil, Doamne-ajuta!). Dar nu vreau sa traiesc prea mult, undeva putin peste juma' de secol. Nu doresc sa ajung acel batranel slabit, care sa depinda de niste lepre (ce urat am zis!). Lepre care se gandesc ele, in nemarginita lor intelepciune, daca au chef sa-mi dea luna asta pensia.
Scenariu: Eu, batranu' Panfil, umil si umilit de statul roman, aratat mereu cu degetul, ca cica din cauza mea nu ar avea statul bani (acelasi deget al mainii adanc indesate in banul public). Eu, pensionarul-povara, care tine in loc procesul de dezvoltare a "grandioasei" econimii carpato-danubiano-pontice. Eu, pensionarul ce depinde de un sistem de sanatate mai bolnav decat mine. Eu, pensionarul ucis zilnic de sistem.

marți, 11 mai 2010

Credinta becaliana




DA! Aceasta este denumirea corecta a fenomenului religios din cadrul poporului roman; o credinta suta la suta becaliana, caracterizata perfect prin efectul de turma. Nu voi intra in chestiuni de profunzime ce tin de religie (fie ortodoxa, fie catolica, fie baptista), deoarece nu sunt deloc pregatit pentru a face acest lucru.
Insa, fiecare dintre noi se intersecteaza (aproape) zilnic cu fel si fel de modalitati ale exprimarii credintei, o credinta fast-food, manelistica as putea adauga. Exemplele pot oscila de la credinciosu' cu frica de Dumnezeu, care bate cate-o duzina de cruci pentru fiecare biserica pe langa care trece (ca sa fie trecut la rubrica "Asa da" din condica Celui de sus), pana la turmele de bovine, insetate de credinta, care se calca in picioare, rastoarna caruciorul doamnei din fata, doar pentru a pune si ei macar un deget pe o adunatura de (m)oas(t)e. Pe acesti trepanati i-as numi simplu: credinciosii extremisti.
Evident, printre aceste puhoaie de credinta, nu putea lipsi prostul gust/kitsch-ul. Vedem ca, usor-usor, celebrilor pitici de gradina (kitsch-ul suprem), le este luat locul in topul preferintelor gospodarilor (celor credinciosi), de catre Mantuitorul rastignit pe cruce. Intrebare logica: De ce mi-ar trece prin minte macar sa-i acord Invatatorului rolul de a-mi tine umbra in gradina?!?!?! Sau de ce credinciosul Costelus si-ar pune pe bordul camionetei, printre posterele cu dudui goale rupte de la mijlocul "revistelor deocheate", randuri de cruci si icoane?!?!?!?!?!?!
Daca-mi impartasesti dilemele, spune-mi si mie care e parerea ta.
Iar pentru restul, desigur, Doamne-ajuta!








vineri, 7 mai 2010

Om bogat, om sarac.


Daca as fi fost mai bogat, probabil ca as fi plecat fara nici un resentiment din tara asta. Sau poate ca nu. Poate as ramane in acest carnaval numit Romania. As ramane doar pentru a ma amuza teribil de circul ce ne este servit zilnic de mai marii, de scenaristii acestui film prost al democratiei (mimate si adesea slobozite in discursurile publice). Mi-as procura o cutie imensa de floricele (am inteles ca asa se procedeaza cand te uiti la film), mi-as cumpara o plasma cu a' mai diagonala si m-as distra copios pe seama tumbelor pe care le executa, la ordin, desigur, alesii poporului.

Atunci cand amuzamentul si jubilatia mea interioara s-ar transforma in greata, as pleca in concediu in alte tari. As calatori. Unde? In lumea cu adevarat civilizata, acolo unde circul nu este un concept national, un concept de mentalitate si comportament colectiv. As vizita fel si fel de loc'soare de prestigiu, as merge probabil la un concert (dar nu Lady Gaga sau Rihanna).

As dori sa merg la un meci de fotbal al celor de la Liverpool pe Anfield, sau la Bayern pe extraordinarul Allianz Arena. As dori sa-i vad pe cei de la Green Day in Glastonbury. Sa trag cu pofta un ultim fum dintr-un Pall Mall Lights la poalele lui Big Ben, atunci cand acesta bate de fix. Si cate n-as mai vizita, si cate n-as face...

Dar nu sunt bogat, tu poate ca esti. In cazul asta, te-as ruga, daca vei ajunge in vreunul din locurile pe care le-am enumerat, sa-mi trimiti macar o vedere, in care sa-mi spui ca esti bine si ca te gandesti la mine.

joi, 6 mai 2010

Vreau sa va doara!

Mi-e greata de toti viermii care au manarit 2-3 telefoane la viata lor si brusc sunt mari afaceristi. Mi-e greata de toate pitzipoancele, care se dau fete mari prin BMW-urile altora si care au plantatii de boscheti pubieni (asta probabil pentru ca sunt neatinse, sexual vorbind, si "baietii" nu am cum sa le vada blana). Mi-e greata de toate ipocritele care iti vorbesc pe un ton pitigait si constipat, cu batai din pleoape regulate, care, evident, se infatiseaza la randul lor in "virginele supreme". Mi-e greata de toti Brad Pisatii analfabeti, care, pe langa faptul ca nici macar nu stiu cat inseamna 20 de cm, au tupeul de a se autocataloga "mari combinatori de femei". Mi-e greata de prost gust, de cocalarism (vestimentar, comportamental).
Sper sa am ocazia de a va vedea pe toti tavalindu-va in chinuri! Vreau sa va doara!:D