Am vazut pe strada un copil (de vreo trei-patru ani) urat. Era doar cu maica-sa, care-l tinea de mana dreapta si, pe un ton grijuliu, il atentiona mai mereu: Gabitu, nu mai tari atata picioarele alea , mergi frumos! Si chiar daca ar fi mers frumos, Gabitu tot urat ar fi ramas. Maica-sa, pe de alta parte, o femeie undeva pe la trei zeci de ani, aranjata, gatita, frumoasa (oare Gabitu o fi semanand cu taica-su?).
Cred ca ai auzit si tu de n ori ideea conform careia copiii, urati de mici, ajung sa fie frumosi. Si viceversa.
Eu eram frumusel cand eram mic. Ce inseamna asta? Ca acum sunt urat? Poate, dar nu tot timpul. Am zile si zile; zile in care nu ma suport, in care urasc ideea de a petrece doua zeci si patru de ore cu mine insumi. Dar si zile in care nu am (aproape) nici o problema cu persoana mea, gandindu-ma ca voi mai avea de petrecut cu Panfil alte cateva zeci de ani (cum ar zice un credincios veritabil, Doamne-ajuta!). Dar nu vreau sa traiesc prea mult, undeva putin peste juma' de secol. Nu doresc sa ajung acel batranel slabit, care sa depinda de niste lepre (ce urat am zis!). Lepre care se gandesc ele, in nemarginita lor intelepciune, daca au chef sa-mi dea luna asta pensia.
Scenariu: Eu, batranu' Panfil, umil si umilit de statul roman, aratat mereu cu degetul, ca cica din cauza mea nu ar avea statul bani (acelasi deget al mainii adanc indesate in banul public). Eu, pensionarul-povara, care tine in loc procesul de dezvoltare a "grandioasei" econimii carpato-danubiano-pontice. Eu, pensionarul ce depinde de un sistem de sanatate mai bolnav decat mine. Eu, pensionarul ucis zilnic de sistem.
Cred ca ai auzit si tu de n ori ideea conform careia copiii, urati de mici, ajung sa fie frumosi. Si viceversa.
Eu eram frumusel cand eram mic. Ce inseamna asta? Ca acum sunt urat? Poate, dar nu tot timpul. Am zile si zile; zile in care nu ma suport, in care urasc ideea de a petrece doua zeci si patru de ore cu mine insumi. Dar si zile in care nu am (aproape) nici o problema cu persoana mea, gandindu-ma ca voi mai avea de petrecut cu Panfil alte cateva zeci de ani (cum ar zice un credincios veritabil, Doamne-ajuta!). Dar nu vreau sa traiesc prea mult, undeva putin peste juma' de secol. Nu doresc sa ajung acel batranel slabit, care sa depinda de niste lepre (ce urat am zis!). Lepre care se gandesc ele, in nemarginita lor intelepciune, daca au chef sa-mi dea luna asta pensia.
Scenariu: Eu, batranu' Panfil, umil si umilit de statul roman, aratat mereu cu degetul, ca cica din cauza mea nu ar avea statul bani (acelasi deget al mainii adanc indesate in banul public). Eu, pensionarul-povara, care tine in loc procesul de dezvoltare a "grandioasei" econimii carpato-danubiano-pontice. Eu, pensionarul ce depinde de un sistem de sanatate mai bolnav decat mine. Eu, pensionarul ucis zilnic de sistem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu