Finalul unei povesti de foarte scurt metraj.

La un interval de cinci minute, duc incheietura mainii stangi la nas si inchid ochii: un gest de care ma voi dezobisnui de maine, pentru ca mirosul parfumului tau va disparea de pe cureaua ceasului meu. De maine, parfumul tau va fi inlocuit de un miros inodor (paradox!), un miros de piele care nu-mi va aminti decat de ceasornicaria de pe pietonala.

Fac o pauza din scris, pentru a mai inspira o farama din amintirea ta.

Am revenit. Parfumul tau dispare, cu fiecare clipa pe care o acord incercand sa mi te invii prin intermediul simtului oflactiv. La fel si tu din memoria mea. Vei disparea. E firesc. Peste o saptamana imi voi aduce aminte de tine putin confuz, dand din umeri in semn de "am pierdut ceva?!". Cand te voi vedea, voi zambi. Cand te voi saluta, nu voi clipi. Iar cand voi trece pe langa tine, nu ma va mai interesa daca intorci capul dupa mine. E firesc.

Acesta e doar un alt final, al unei alte povesti (fictive) de foarte scurt metraj. Atat inceputul, cat si continutul le las la libera ta imaginatie.

Faithless

Gata. Incepem.
Weekend-ul asta am tras o fuga pana in Bucuresti, oras pe care nu-l mai vazusem de vreo 12 ani (pe vremea aceea metro-ul functiona cu fise, daca-mi aduc bine aminte). Nu, nu am fost sa ma inscriu la vreo facultate, asta s-a intamplat la Cluj. Am ajuns in Capitala, cu ocazia Ciuc Summer Fest. Nu sunt un adept al festivalurilor, dar anul asta au poposit in tarisoara noastra cei de la Faithless. Recunosc, este primul concert al unei formatii straine de renume, la care am fost.
Nu mai are rost sa-ti povestesc despre patania mea cu biletul, cred ca te-as plictisi.
Am ajuns! A ajuns si el. La vazul unei siluete subtiri, pe care atarna greoi un sacou negru, multimea a exultat. Da, era el! Cel pe care l-au asteptat fanii sa revina inca din 2008. Maxi Jazz era din nou in Romania.
Cu doi ani in plus la cariera muzicala (totusi, nesemnificativ, as spune eu) si cu un album nou, Maxi&co au dat de la bun inceput semnalul unei seri halucinante. Si cum altfel ar fi putut fi?! Cu o popularitate, desigur, inferioara celei a live-urilor lu' Salam, melodii precum God Is A DJ, Insomnia, Mass Destruction, Not Going Home, sau We Come One au tinut Zone Arena in priza timp de aproape doua ore. Fiecare mana ridicata, fiecare bataie din palme, sau fiecare strigat semiorgasmic erau absorbite de maestrul Maxi, incarcandu-l de energie (cred ca te simti intr-adevar ca un zeu, vazand atata amar de lume, care te aclama, care striga la unison cuvintele pe care le rostesti la un banal microfon). Se citea pe chipul lui de 53 de ani bucuria de a interpreta.
"This tune is called We Come One. Everytime you hear we say "we come", I want you to say "one" at the top of your voice and throw one finger in the air." Asa au incheiat Faithless seara.
P.S. Daca, prin absurd, asistam la concertul unei pitzipoance ce isi scrie (cica) numele de scena cu doi "n", se crede "hot" si isi pierde glasul in "ten minutes", degetul pe care i l-as fi aratat ar fi fost probabil altul.