Pedeapsa gândului

Dezbracă-te de hainele ce miros a ezitare!

Astfel și eu voi face, vom rămâne goi...doar noi,

Sub cerul care, până și el s-a dezbracat de soare.

Noi...un singur strat de piele, suficient pentru-amândoi.

Pentru tine voi aprinde lumânări cu chip de stele,

Împânzite laolaltă peste trupul tău și-al meu.

Două trupuri contopite, ce promit ca n-o să-nșele.

Și nu-nșela-vor niciodată...eu te-am înșelat mereu.

N-am contenit a te-nșela cu alte trupuri femeiești,

Căci ești un simplu ideal și nicicând nu te voi avea.

Nici tu n-ai încetat pentru o clipă să mă pedepsești

Pentru imprudența de a nu mă opri din a te vrea.

Putred portocaliu

Portocaliul, ce culoare...

Verisoara cu rosul sangelui varsat peste veacuri si-n veci,

Verisoara cu galbenul preasfantului soare...

O culoare pe care ei au facut-o terci.

Ei, o gasca de sclavi fuduli,

Ce vaslesc dupa cum le canta marinarul,

Ce-au profitat de naivitate, prostindu-i pe creduli...

Vaslesc in deriva, nevazand ghetarul.

Iar el, marinarul, un comunist deghizat in democrat,

Ce s-a intors la tine, insa doar cu fundul.

Iti saruta gatul inainte sa fii spanzurat.

Ti-a luat aproape totul, mai putin cuvantul.

Iar aghiotantul lui, un om prea mic pentr-o functie-asa inalta,

E marioneta ideala in mainile papusarului suprem,

Il trage de sfori, iar apoi il lasa balta.

El, omul sortit pentru a-l avea la cherem.

Si cati nu mai sunt, si cati nu vor mai fi,

Analfabetul Educatiei, prim-amant-a tarii...

Sunt doar alte doua din hienele portocalii,

Pe care nu vom reusi a le da uitarii.