Pe-al tau umar imi rezem amarul din nou,
Da! umarul pe care am plans si odinioara.
Rabdatoare, ma astepti in acelasi colt de birou,
Intre-o ceasca de cafea si-o coaja de portocala.
“O iubesc si mi-e dor de ea”,
Ma confesez tie,
“Am avut-o, insa n-o mai pot avea,
Coala alba de hartie…”
“Ochii-i iubitori, de lumina plini, de bucurie,
Si obrajii-i mirosinzi a copil, a inocenta…
La un loc, ai mei au fost… dar ai mei o sa mai fie?,
Coala alba de hartie…”
Acum scriu zbierand cat ma tin plamanii,
Doar-doar auzi-ma-va, sperand…
Auzi-ma-vor toti surzii si pricepe-vor nebunii:
“Imi lipsesti mai mult ca orice pe-acest Pamant!”
