Faithless

Gata. Incepem.
Weekend-ul asta am tras o fuga pana in Bucuresti, oras pe care nu-l mai vazusem de vreo 12 ani (pe vremea aceea metro-ul functiona cu fise, daca-mi aduc bine aminte). Nu, nu am fost sa ma inscriu la vreo facultate, asta s-a intamplat la Cluj. Am ajuns in Capitala, cu ocazia Ciuc Summer Fest. Nu sunt un adept al festivalurilor, dar anul asta au poposit in tarisoara noastra cei de la Faithless. Recunosc, este primul concert al unei formatii straine de renume, la care am fost.
Nu mai are rost sa-ti povestesc despre patania mea cu biletul, cred ca te-as plictisi.
Am ajuns! A ajuns si el. La vazul unei siluete subtiri, pe care atarna greoi un sacou negru, multimea a exultat. Da, era el! Cel pe care l-au asteptat fanii sa revina inca din 2008. Maxi Jazz era din nou in Romania.
Cu doi ani in plus la cariera muzicala (totusi, nesemnificativ, as spune eu) si cu un album nou, Maxi&co au dat de la bun inceput semnalul unei seri halucinante. Si cum altfel ar fi putut fi?! Cu o popularitate, desigur, inferioara celei a live-urilor lu' Salam, melodii precum God Is A DJ, Insomnia, Mass Destruction, Not Going Home, sau We Come One au tinut Zone Arena in priza timp de aproape doua ore. Fiecare mana ridicata, fiecare bataie din palme, sau fiecare strigat semiorgasmic erau absorbite de maestrul Maxi, incarcandu-l de energie (cred ca te simti intr-adevar ca un zeu, vazand atata amar de lume, care te aclama, care striga la unison cuvintele pe care le rostesti la un banal microfon). Se citea pe chipul lui de 53 de ani bucuria de a interpreta.
"This tune is called We Come One. Everytime you hear we say "we come", I want you to say "one" at the top of your voice and throw one finger in the air." Asa au incheiat Faithless seara.
P.S. Daca, prin absurd, asistam la concertul unei pitzipoance ce isi scrie (cica) numele de scena cu doi "n", se crede "hot" si isi pierde glasul in "ten minutes", degetul pe care i l-as fi aratat ar fi fost probabil altul.