luni, 14 iunie 2010

Prin Vatra Dornei



Nu reusesc sa ma las de fumat pentru ca nu vreau (paradoxal,nu?), drept pentru care scot din buzunarul stang pachetul de tigari. Il scutur (un gest-reflex, ca sa ma asigur ca mai am tigari), dupa care o aleg tocmai pe ea. Trag primul fum pentru a-mi face curaj si pasesc in ploaie. Instictiv, primul contact cu picaturile imi amintesc de tine. Da, de tine! Dar nu despre tine vreau sa vorbesc. Tu nu ai avea loc langa mine, in ploaie. Tu ai prefera sa chemi un taxi. Eu, insa, nu.
Drumul meu parea, la inceput, ca duce catre nicaieri... in fata mea, printre siroaiele de apa, se iveau vreo doua-trei buldozere. Plictisite, dupa o zi de lucru in care nu si-au facut treaba (din nou paradoxal,nu?), gramezile de fier pareau ultimul retus in procesul de creare a unei imagini dezolante. Pavelele proaspat inghesuite contrastau cu eternul drum in lucru si cu ruinele unui cazinou, peste care niste distinsi s-au gandit sa puna un cearsaf. Alarmele zbierau si ele in gura mare din cauza furtunii. Sau poate de ciuda, ca pana si hotii au plecat din orasul asta bun de nimic. De ce n-ar fi plecat? O mai fi ramas ceva de furat in urma jmekerilor?
Odata ajuns in fata blocului, imi iau ramas bun de la furtuna. Ea imi raspunde, in greata, cu un fulger.




Cele descrise mai sus sunt imaginare/ipotetice. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare. Traim in cea mai frumoasa statiune montana din Galaxie, cu cele mai bune drumuri, cu cel mai frumos cazinou si unde nu ploua niciodata.

Un comentariu: