Pitzipoanca

Pitziponcis mono aqua minerala,

Din care sta si suge toata seara,

Pitzipoanca, sub denumirea sa comuna,

O specie de femeie sa-i spunem nocturna.

Povestea ei incepe de la o varsta prematura.

Afland ca nu doar mancarea se baga-n gura,

Tanara noastra, sa-i spunem Lisa,

(Caci nu am vreo amica cu acest nume),

Gaseste un alt mod de-as folosi...potentialul:

Cel mai vechi job din lume.

Prostituata n-ar fi nici in ruptul capului,

Cica e-o fata cu principii, data dracului!

A trecut prin liceu, ca Voda prin loboda,

Prostind-o pe ma-sa ca-i virgina si gura lumii sloboda.

Obisnuita doar cu pielea masinilor furate,

A ajuns in Cluj cu trenul, c-un ghiozdan de haine-n spate.

Mica si secsoasa printesa de pe tarla,

S-a inscris la facutlate sa devina „cineva”.

Cum sa-i stea capu’ la cursuri, seminarii,la-nvatat?  

Cand ea tre’ sa aiba fani,

Sa se-nhaite cu golani.

Trebuia schimbata si garderoba,

Insa mai greu cu fapta decat cu vorba.

„Ce sa fac? De unde bani sa-mi iau pantofi?

N-am pe card decat de o kila de cartofi.”

Auzira ea de un loc numit Obsession,

Unde cica toate mandrele sunt fashion,

Locul ideal de stors bani si de produs

Baietasi cu masini numa’ de la bemveu’ in sus.

Vrand sa se imbrace si ea frumos,

Ca s-atraga doar masculi cu portofelul gros,

Si-a intrebat prietenele daca n-o imprumuta

Cu niste toale mai de Doamne-ajuta.

Dupa multe rugaminti si tot atatea telefoane,

Lisa noastra facu rost de haine.

„Nicaieri pe lume prietene ca ale mele!”.

Se-mbraca, se aranja, dar uitara sa se spele.

Odat-ajunsa-n club fara bani in buzunare,

Caci i-a spart pe toti deodata pe intrare,

Incepu sa faca valva, taind orice respiratie,

C-un miros de spray de dama combinat cu transpiratie.

Voi scurta putin povestea, sa nu-ti pierzi din interes

Caci deja am ajuns la al 43-lea vers,

Isi gasira in Obsession tot un fel de Irinel,

Cu capu’ putin cam gol (adica era chel),

Si, drept incheiere, fete si baieti,

Au traiat fericiti pana la adanci batraneti.

Esti o antiteza...

Esti o antiteza, de aceea esti frumoasa.
Poti fi apa, cum poti fi foc,
Te cunosc intru totul, fie nu te cunosc deloc.
Esti o antiteza, de aceea esti frumoasa.
Poti fi unu, cum poti fi doi,
Azi ma-njuri si ma alungi,
Maine ma vei dori-napoi.
Esti o antiteza, de aceea esti frumoasa.
Poti fi iarna, cum poti fi vara,
Poti fi mar, cum poti fi para.
Esti o antiteza, de aceea esti frumoasa.
Poti fi o mama iubitoare,
Cum poti curva de pe trotuare.
Esti o antiteza, de aceea esti frumoasa.
Poti fi alinare, cum poti fi si durere,
Ziua tipi de nervi si draci,
Noaptea urli de placere.
Esti o antiteza, de aceea esti frumoasa.
Poti fi sud, cum poti fi nord,
Poti fi logica-n dezacord.
Poti fi treaza si-atunci cand dormi,
Poti fi doamna printre domni,
Cum poti fi o mahalagioaca de pa tarla.
Poti fi a mea, dar nu a altcuiva.

de ce?

de ce sa merg,
cand pot sa stau?
de ce sa dau,
cand pot sa iau?
de ce sa-mi pese,
cand pot sa fiu indiferent?
de ce sa ma concentrez,
cand pot sa nu fiu atent?
de ce sa ma strofoc,
cand pot sa fiu delasator?
de ce incerc sa ma remarc,
cand pot fi doar un trecator?
de ce intreb „de ce?”,
cand pot sa lovesc direct?
de ce incerc sa fiu normal,
intr-o lume plina de defect?

Imi amintesc...

Mi te amintesc, mi te suspin
Si, totusi, mi te bucur.
Mi te-am simtit a tandrete, acum mi te simt a chin.

Mi te-amintesc a pasiune,
A dragoste si a fior.
Ne izolam complet de lume,
Doar c-o usa si-un zavor.
Mi te-amintesc si-a suparare,
Tragand cu ciuda din tigara.
Fara cearta ce rost mai are?
Fara ploi, ar mai fi vara?

Mi te-amintesc cand ne-am cunoscut.
E ca si cand ieri s-ar fi-ntamplat,
Dar nu vreau sa-mi amintesc cum a durut,
Cand imi amintesc ca ai plecat.

Acum, ma sprijin de amintirea zilelor cu tine,
Si ma amagesc cu cea a noptilor cu noi.
Am fost egoist, ma gandeam numai la mine.
Nu stiam ca unu si cu unu fac doi.

Mi-a mai ramas doar sa mazgalesc
Of-uri si suspine-ngramadite-n trei cuvinte.
Constient ca acum platesc
Cu durerea aducerii aminte.

Muma unui betiv

I
Intr-un sat uitat de lume, intr-o cas-aflata-n panta,
Dar cu parabolica, ca asa se poarta,
Plange si suspina Ţaţa Floarea intr-un colt,
Injurand de cele sfinte si muscand din sort.
Caci sa cumpere paine, Costel al ei iubit,
A plecat cu banii si nu a mai venit .
Fasolea de pe plita arde de vreo ora,
Cum iti ard calcaiele cand te-ncingi la hora.
Buclele-i carunte cad pe albu-i san,
Cruci si dumnezăi pe buze-i se ingan.
Insa mama soacra langa ea vegheaza,
Si c-o tuica din Ardeal o imbarbateaza.
II
Ceasu’ din vitrina suna noaptea jumatate,
In termopanu’ din odaie oare cine bate?
„Eu sânt, fă, fimeie, Costel a’ tău iubit.
Era inchis la paine si m-am cam matolit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea ostire este beata-moarta.
Dar deschideti poarta, ca is bat-topor,
Bate crivatu’ si ma pis de mor!”
Tata Florea sare cu gura spurcata,
„Ce faci tu, fa, nora?” zice soacra beata.
Apoi ea la fereastra atunci a iesit,
Si ca o maica buna astfel i-a vorbit.
„Ce spui tu, betivule? Du-te-n alta parte!
Bratul tau prin crasme zeci de beri imparte.
Vad putin in ceata, esti copchilu’ meu?
Daca n-ai venit cu painea, nu-ti sunt muma eu!
Insa dac-am pacatuit eu vreodata,
Domnu’ sa ma ierte pentru ca-s cam bata,
De ce n-ai venit cu painea dupa care te-am trimis?
Daca tu-mi esti copchil, dupa cum ai zis,
In cotet sa dormi, inghesuit de porci,
Si fara painea-n traista sa nu mi te intorci!
III
Intorcandu-se la crasma, vrand sa scape de nebuna,
Il zareste pe Ion, cum din sant se-aduna...
Lupta iar incepe-ba o bere, ba un sprit,
Pana cad ca niste spice, de securi loviti.

Clovnul trist

Întunericu-mi apasă morbid pe umeri,
Îmi trage mâna în timp ce vreau să scriu,
Mă simt singur precum un lac fără de nuferi.
E beznă şi e pustiu.

De câteva luni nu mă mai cunosc-îmi pare,
Nu înţeleg cine sunt, sau cine vreau să fiu.
Văd doar gri chiar şi acolo unde e culoare.
E beznă şi e pustiu.

Îmi machiez durerea cu zambete mimate,
Fericirea de secole nu o mai ştiu.
Îmi port aceleaşi haine-cu despresie pătate.
E beznă. E pustiu.

Jucatorul de noroc

De dupa bar totul pare banal, firesc... inca unul dintre cei multi care ar alege oricand cea mai simpla cale de „a face un ban cinstit”; un peisaj dezolant pe care il regasesti in orice bodega din Romania, in care personajele principale constau intr-o barmanita de vreo patru zeci de ani (fara studii superioare) si Jucatorul ce nu isi poate vedea viitorul de iluziile „potului cel mare”. Cel din urma mentionat mai vine la pachet cu prietenul sau de nadejde, cel care, odata intrat in bodega, mesteca fara prea multa putere de convingere cuvinte precum „Mai mult de 500 nu bagi in seara asta!”; de prisos! Jucatorul va avea mereu grija fie sa plece cu banii inmultiti de cel putin doua ori, fie sa ramana gol pe dinauntrull buzunarelor. Iar, de cele mai multe ori, cea de-a doua varianta se pliaza perfect pe profilul Jucatorului.
Eu, cel care scrie, sunt prietenul de nadejde. Cel care, asa cum am mentionat, am incercat deseori pe durata unei seri de gambling sa il fac prin orice metoda sa se ridice de pe scaunul metalic cu musama vopsita visinie (speciala pentru dosul Jucatorului). Insa, atentia sa era focalizata pe nimic altceva decat clasicele fructe oranduite pe ecran: septarii, care, potrivit Jucatorului, erau cei mai valorosi dintre toate simbolurile, portocalele si strugurii care, de asemeni potrivit Jucatorului, in formatie de patru sau cinci pe aceeasi linie, i-ar fi oferit cale libera catre „State”, si ciresele care reprezinta o cota nesemnificativa, ce lasa mereu loc pentru a fi batute*.
Si cat de receptiv ar mai fi putut fi Jucatorul la orice apelativ al prietenului sau de nadejde (prostule, retardatule, handicapatule etc.), in timp ce se savura fiecare imbucatura din salata de fructe? Nici macar mirosul infundat de fum de tigara, bere Noroc si somer de 47 de ani nu ar fi atins narile Jucatorului si, vorba fi intre noi, sunt destul de mari.
Si, in cele din urma, totul se rezuma la o simpla bataie cu palma. Utlima din seria multora, odata cu sunetul carora Jucatorul trasarea in speranta ca o valiza din bani va pica din cer. Utlima bataie, cu o mana pe butonul inrosit de atatea palme, cu speranta ca aparatul „sa ii mai dea ceva”, iar cealalta pe clanta, cu gandul luat chiar si de la banii (nu putini) pe care Jucatorul i-a mai investit inca o data.

*a fi batute=expresie folosita de jucatorii de noroc, ce consta in ghicirea culorii pe care o are urmatoarea carte afisata de aparat, prin apasarea unuia dintre butoanele „Rosu” sau „Negru”.