Întunericu-mi apasă morbid pe umeri,
Îmi trage mâna în timp ce vreau să scriu,
Mă simt singur precum un lac fără de nuferi.
E beznă şi e pustiu.
De câteva luni nu mă mai cunosc-îmi pare,
Nu înţeleg cine sunt, sau cine vreau să fiu.
Văd doar gri chiar şi acolo unde e culoare.
E beznă şi e pustiu.
Îmi machiez durerea cu zambete mimate,
Fericirea de secole nu o mai ştiu.
Îmi port aceleaşi haine-cu despresie pătate.
E beznă. E pustiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu