C-un picior
indoit peste picior
Sta bunicul pe
acelasi scaun invechit,
Oftand a suparare,
cu un accent de dor,
Trecandu-si mana
prin parul tot mai albit.
Iar bunica,parca mai
lipsita de putere,
Se ridica pentru
a ma cuprinde dragastos,
Iar apoi ma-mbie
cu un compot de mere.
Il cunosc dintr-o
suta de indata ce-l miros.
Pe dinauntru
plang si sunt mahnit,
Gandindu-ma ca ei
sunt cei ce m-au crescut.
Anii s-au tot
scurs si-au imbatranit.
Iar eu ma tot
gandesc la ce-i mai de temut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu