duminică, 11 martie 2012

Bunicii


C-un picior indoit peste picior
Sta bunicul pe acelasi scaun invechit,
Oftand a suparare, cu un accent de dor,
Trecandu-si mana prin parul tot mai albit.
Iar bunica,parca mai lipsita de putere,
Se ridica pentru a ma cuprinde dragastos,
Iar apoi ma-mbie cu un compot de mere.
Il cunosc dintr-o suta de indata ce-l miros.
Pe dinauntru plang si sunt mahnit,
Gandindu-ma ca ei sunt cei ce m-au crescut.
Anii s-au tot scurs si-au imbatranit.
Iar eu ma tot gandesc la ce-i mai de temut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu